Nu eram decat doi copii cand ne-am intalnit prima oara. Doi copii putin cam tristi, cu visele recent spulberate, cu ranile din trecut inca deschise. Ma agatasem de ceva ce incercam sa para real, incercam sa vad doar partea frumoasa din fiecare intamplare, din fiecare zi, incercam sa imi creez propriul vis, chiar daca poate nu mai credeam intr-o minune… Imi pastram in fiecare zi cate un mic moment special, o mica amintire la care sa ma gandesc cu drag peste ani.
Si dintr-o data, ai aparut tu si ai inceput sa crezi in mine, chiar si in momentele in care nici eu nu mai credeam sau poate nu ar fi crezut nimeni in mine. Ai aparut si m-ai facut iar sa cred in basme, in povesti cu printi si printese care traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Am inceput sa imi fac planuri, planuri de viitor, nu doar sa astept sa vad ce imi rezerva ziua de maine, ci sa imi creez eu conditiile pentru o zi de maine mai frumoasa, mai speciala decat cea de ieri.
Oare stii cat de mult m-am schimbat de atunci? Poate ca da, poate ca nu. Poate ca unele rani au ramas inca nevindecate, dar au aparut atatea momente frumoase care usor-usor m-au facut sa uit zilele din urma.
Au fost atatea zile de atunci, atatia ani, dar nu am uitat niciodata prima clipa in care te-am vazut, prima impresie, primul moment in care te-am vazut altfel decat eram obisnuita sa ii privesc pe alti baieti, primul moment in care am avut incredere in tine, primul moment in care inca incercam sa ma/ sa te pacalesc, primul sarut, prima noapte impreuna, prima data cand i-am vazut pe ai tai, prima cearta, prima gafa facuta de mine, prima minciuna, prima mancare facuta impreuna…
Da, poate sunt unele lucruri pe care nu le-am mai putut face dupa ce te-am cunoscut pe tine, lucruri frumoase, dar pe care nu le regret, pe care le-am lasat cu drag in urma pentru o viata frumoasa cu tine, o viata cu certuri, cu clipe frumoase, cu de toate.
Stii… ne indreptam cu pasi mici, dar siguri spre o familie frumoasa, o viata de familie tare frumoasa.
Te-ai gandit ca am imbatranit? Da, chiar am imbatranit. Eu observ asta zi de zi. Dar nu imi pare rau. Pentru ca imbatranim impreuna. Si chiar daca eram doar doi copii, acum visez la clipa in care vom alerga impreuna dupa proprii nostri copii, clipa in care vor face primul pas, vor spune primul cuvant, vor merge pentru prima data la gradinita, la scoala, se vor indragosti pentru prima data… Si atunci… atunci vom putea depana impreuna amintiri despre momentul in care ne-am intalnit noi prima data. Va fi frumos, stii?
Colorful dreams. 
Lasă un comentariu